Penultima întîlnire a seriei Știința din carte s-a desfășurat aseară, împreună cu Gabriel Florin Macsim. Discuția a pornit de la una dintre prozele din volumul său de debut: Mesaj de întîmpinare (din volumul Vezi mîinile mele, Polirom, 2023). Titlul pe care l-am dat întîlnirii, „Spații de fericire”, este în strînsă legătură cu temele științifice care apar în textul discutat. Este vorba în primul rînd despre elemente de geometrie neeuclidiană (un domeniu pe care autorul îl cunoaște foarte bine, avînd un doctorat în matematică, cu o temă despre geometrie riemanniană), cu aplicații în teoria generală a relativității și mecanică cuantică.
Va fi foarte greu să detaliez aceste elemente fără să divulg din conținutul și înțelesurile textului, așa că vă invit să citiți mai întîi cel puțin această povestire din volum (este chiar prima) și apoi să reveniți la articolul de față.
Macsim pune în prim-plan un personaj cu pregătire științifică, Valentin, care trăiește o traumă chiar sub ochii cititorului. El și-a pierdut soția într-un accident de mașină, iar toate acțiunile și gîndurile sale îl arată fără liniște interioară. Abordarea prin care, practic, neagă evidența realității, este originală și cumva specifică unei persoane cu pregătire științifică, dar în același timp și paradoxală. Valentin încearcă să-și teoretizeze doliul și să înțeleagă atît trecutul, cît și prezentul și viitorul, prin intermediul unor idei științifice adaptate situației. Astfel, principala inspirație vine dinspre geometria neeuclidiană și relativitatea generală, în care el își modelează propriul univers alături de soție și în care nu masa este proprietatea fundamentală, ci fericirea. Dacă țesătura universului se curbează în funcție de masa corpurilor cerești, modelînd astfel întreg comportamentul gravitațional al planetei sau astrului, în teoria lui Valentin, comportamentul specific este dictat de fericire.
Mai multe elemente legate de teoria generală a relativității și chiar găuri negre și evoluția acestora sînt prezente în dicteurile lui Valentin, pe care vă invit să le descoperiți în extrasul de mai jos.
„În cele din urmă vei fi scuipat din orice spaţiu cu o forţă invers proporţională celei cu care ai fost înghiţit. Numai masa suficient de mare a acelui loc îţi va aduce alunecarea lină înapoi în limbul bîntuit de substitutele fericirii. Cu cît mai mare masa, cu atît mai autentic simulacrul de euforie. Nu orice gram adăugat în timpul construcţiei va picura în timpanele celui chemat. Propriul kit de condimente în care‑ţi tăvăleşti cuarcii constituenţi sau ai lucrurilor tale oferă acestora arome şi greutate specifice. Doar lucrurile personale pot curba spaţiul suficient de mult cît cel chemat să alunece înăuntru, de la distanţe foarte mari sau chiar din alt univers.“
Un alt element științific subtil, dar esențial în proză este postulatul măsurătorii, una dintre ideile de bază ale teoriei cuantice. Prin acesta, se arată că atunci cînd un observator vrea să efectueze măsurători asupra unui sistem care funcționează după principii cuantice (de obicei, sistem subatomic), starea sistemului este afectată. Altfel spus, orice măsurătoare perturbă „starea naturală” a sistemului și-l face să se comporte într-un mod anume. Rezultă că observația „în mediul natural” este imposibilă: nu putem cunoaște decît starea pe care sistemul „vrea să ne-o arate”, atunci cînd îl observăm. Pe această idee se bazează și celebrul experiment mintal al pisicii lui Schrödinger: în lipsa observației, pisica se află într-o superpoziție de stări, este simultan vie și moartă. Atunci cînd observatorul efectuează o măsurătoare, obligă sistemul să-și asume una dintre stări.
„Cît timp tai legăturile cu exteriorul şi împiedici actul observării din afară, înăuntru se poate petrece orice. Absenţa devine sursă a posibilităţilor infinite ale prezenţei.“
spune Macsim prin dicteurile lui Valentin.
În fine, un alt element de inspirație științifică este prezent în finalul prozei — mai bine zis, în fundalul prozei, cu un punct culminant la sfîrșit. Valentin își construiește o casă nouă, pentru a o sigila în ultimele scene ale prozei. Motivul științific se poate lega de un fel de izolare a unui element radioactiv, similar construcției „sarcofagului de plumb” care să oprească răspîndirea deșeurilor radioactive în urma accidentului de la Cernobîl, de exemplu. În textul discutat, Valentin pare că își înțelege, într-un final, alunecarea spre alienare (sau poate era mereu conștient de acest lucru, dar mecanismele interne de apărare îl îndemnau la o atitudine prin care se străduia, totuși, să găsească explicații și teorii științifice relevante). Așa că decide ca, odată cu construcția acestei case, să-și sigileze acolo nucleul radioactiv care s-a dezintegrat, amenințînd cu o explozie sau cu contaminarea celor din jur. În același timp, o altă interpretare pusă în discuție chiar în timpul întîlnirii de ieri este că, deși Macsim folosește statutele de Chiriaș și Creator ca metafore, ne putem gîndi și la o interpretare directă a acestora. Prin construcția casei, chiar dacă nu este urmată de a o locui, Valentin reușește să părăsească statutul de chiriaș (cu majusculă sau nu), luîndu-și, practic, condiția în propriile mîini.
Acestea sînt, desigur, doar cîteva dintre ideile pe care le-am discutat la întîlnire și fiecare dintre ele este doar o variantă de a interpreta un text literar care, în definitiv, ca întreaga literatură, ne atinge pe fiecare în mod diferit. Am scris un alt rezumat al ideilor și într-un articol din Dilema din ianuarie, unde trasez și o comparație cu raportarea la fericire a lui Alice Munro.
În ultima întîlnire din serie, ne propunem o discuție pe marginea unei cărți și a unui articol care prezintă o matematiciană pasionată de literatură ce a găsit referințe multiple la concepte avansate de matematică în opere literare din ultimele cîteva secole. Puteți afla mai multe detalii și vă puteți înscrie aici.